Friday, December 19, 2008

Dileme IN PAT 1

Smekeri, însoţiţi sau nu, toţi oamenii care în general sînt serioşi şi preocupaţi de reputaţie au lăsat aparent la o parte GRADELE pentru un rendez vous în PAT. Nu, deşi sună a glumă proastă, nu e piesa aia de mobilier pe care-o foloseşti de cînd te ştii, ci THE NEW CLUB IN TOWN :). Locul e drăgurz aşa, nu impresionant, dar puţin forţat ca decor. Intri şi dai cu ochii de mulţime. Nu e nunta nimănui, dar toţi au hainele DE DUMINICĂ. Se pare că e un moment important din vieţile lor. Club, lucruri gratuite şi posibilitatea aia de a te simţi bine dacă eşti genul care poate s-o facă printre necunoscuţi. Până la urmă, cred că lumea are atitudinea obişnuită în astfel de situaţii. Ca peste tot, papagalii sînt energici şi încearcă să atragă atenţia asupra lor prin mişcări ample şi printr-un număr de paşi care depăşeşte media majorităţii. Se fâtzâie, întreaba în stînga şi-n dreapta, se uită ca şi cum ar face-o peste umăr deşi te au în faţă. Hafia atrage privirile tuturor. E fix genul ăla de fetitză care umblă prin cluburi şi îşi negociază relaţiile sociale de după breton. Deşi face asta, nu e agresivă şi nici enervantă. Aştia de vârsta ei muşcă pofticioşi din momeală, cred că unii sînt conştienţi de asta, dar nu fac nimic pentru a se împotrivi aparenţei.
Papagalul e încă online. În fond nu a trecut decît puţin din tot ce avea să urmeze. O dată cu trecerea timpului, licorile de toate felurile încep să-şi facă efectul asupra persoanelor din jur. Sînt afectaţi vizibil, dar se simt încă bine şi cooperează cu muzica. Narcis nu e printre ei. În cazul lui nu putem vedea partea plină a paharului pentru că le goleşte repejor. :) După aia, o dă pe agăţatelea şi se ia toate persoanele de sex opus. E macho, dar neimpresionant pentru că e praf. În caz contrar, sigur s-ar fi găsit una mai slabă. Oricum, e Narcis şi îi e mai bine cu sine însuşi decît cu oricine altcineva.
Dalin, codrinist convins, surprinde asistenţa. Schimbările în ceea ce-l priveşte sînt mai multe de la minut la minut. Încheie prin a o agresa pe Zîna Măseluţă, care face cu greu faţă asaltului. Vedeta? Incontestabil Pariorul Cel Mic. Prada lui? Conform propriei mărturii, EmoStar, Hafia şi Zînă Măseluţă. To be continued.

3 comments:

Anonymous said...

Pariorul cel Mic sunt
As vrea sa fac o dezmintire publica. Emanuel este un ziarist ieftin, care incearca sa-si faca publicitate pe spinarea mea, publicand tot soiul de minciuni neadevarate. Eu nici macar nu am fost in locul cu pricina si nu am idee cine ar fi acele trei fete despre care minte cu atata nerusinare Emanuel. O sa mai auziti de mine...

Emi said...

Nu ştiu dacă aprobaţi conceptul de dezminţire la dezminţire, dar ..pariorul mic e un impostor PLATIT sa spuna asta...stie el de cine ;)

Anonymous said...

Am proba video daca face cineva contestatie.