Wednesday, April 28, 2010

Steaua - Poli Timişoara - my way

Totul a început la un fotbal. Băieţii au meritat să fie roş-albaştri pe echipament în primele 45 de minute din meciul cu Poli şi i-au cam zăpăcit pe nesimţiţi. Fioroşii de la "SUD" erau la handbal şi atmosfera pe stadion era friendly. Gigi îşi făcea apariţia auditiv doar la modul simpatic, ăla în care a fi înjurat e aproape obligatoriu şi clişeic.

Timpu' a trecut în voia lui, goluri s-au mai dat, iar amestecul de stări s-a definit într-un 3-3 nefericit.

Partea urâtă de-a dreptul vine acum. Eliberatorii Stelei, yes, tot SUDU', au hotărât că trebuie să facă ceva pentru a-şi rotunji demersul. De aici şi până la singurul mod în care ei pot protesta, adică unul cretin, nu a mai fost decât un pas.

Acum o să vorbesc fără să am argumentul vârstei. "De când merg pe stadion" n-am mai ochit faze care să miroasă a retard la fel de intens ca cea de ieri. Inteligenţa nu se măsoară în dimensiuni de BRAND, iar asta înseamnă că-i alăturăm masei dobitoace şi pe ăia de la firma de pază. Presupuşii fani s-au bătut fără epitete cu toţi şi au făcut să se înţeleagă că războiul lor personal e cu iq-ul înainte de Gigi, Argăseală, Dragomir sau alţii care n-o să-ncapă în cărţi de istorie.

Îmi place fotbalul, îndrăgesc felu-n care le stă împreună roşului cu albastrul, dar cred că începe să-mi fie ruşine că mă confund cu unii de-ai noştri.

Thursday, April 22, 2010

Am trăit în minciună! Am fost în campanie electorală fără VOIA MEA!

Mfoaaaa! Am realizat acum câteva clipe în timp ce respiram încă un moment de genialitate căăă i-am făcut o campanie electorală energică amicei mele de pe sticlă, Teo.

M-am lăsat păcălit de mutra fetiţei ei acum ceva timp, am crezut că nu face decât să-şi ascundă un dinte în spatele aurei de lapte, însă am fost înşelat crunt. De fapt, îi faceam reclamă GRATUITĂ INDIVIDEI, fără a realiza că promovez în cel mai josnic mod cu putinţă un partid aflat la guvernare.

Îmi cer scuze sutelor de mii, milioanelor, de cititori ai acestui blog pentru ceea ce mi-am permis să fac şi vă cer să-mi mai acordaţi un click. Spun asta în sensul în care nu sunt nici de partea portocalie a problemei şi cu atât mai puţin de partea ei albastră - roşie - galben -albastră. Ce frumos sunt ăştia cromatizaţi, au de toate pe ei.Papagali să fie? Nu ne interesează. Basic pointu' :)) e ca alegătorii din sectorul 4, care au contat pe o informare corectă din partea celui care face casting pentru o trupă de mai mare succes decât Body & Soul (ştiu, visez, dar tre' să am un target maximal ca să pot progresa) şi l-a adus din spatele istoriei pe Boier Costache, să aleagă în cunoştinţă de cauză. Dragă Teo, îmi retrag sprijinul politic pentru tine şi te las singură cu doamna de la Loto. JU- MU - LEŞ- TE-O! ;)

Thursday, April 15, 2010

Afara va fi ... cum vrea Doamne Doamne!

M-am saturat de buletinele meteo. E full de intoxicari pe care ti le imping prin ochi si urechi astia care se joaca la harta. Nu ma intereseaza ca rateaza prognoza, nu sunt tampit sa nu stiu ca la meteo e ca la zodiacul balantzei in ziua de vineri. Eu am altceva cu ei.

"Vesti proaste pentru sudul tarii. Ploaia nu va ocoli nici astazi aceasta regiune si...". Gura, ba! De ce e veste proasta, ah? Cine-a stabilit ca vremea frumoasa e atunci cand e soare? Ce-ti da tie dreptul sa-mi zici care-i partea buna in informatia pe care mi-o dai? Bai papagalule, presupunand ca afara poate fi doar soare sau ploaie (desi aici e ca la pariuri si e posibil sa apara X-ul uneori, adica VREME SCHIMBATOARE sau CER VARIABIL), e clar ca eu am doua posibiltiati de a-mi alege ce-mi place.

Da, mie imi place cand ploua. Nu am absolut nimic cu soarele, sunt prieten si cu el, dar nu ma poate obliga sa fiu de partea lui. Nu. Si cum el nu incearca, de ce s-o faci tu, fraiere? Cine-ti scrie, ba, textele? Acum, din cauza voastra, papushile influentabile sau sclavii care le slujesc, o sa refuze plimbarile pe racoare pentru ca ar fi URAT AFARA. Si na, pe deasupra mai si PLOUA! Dati-va demisia! Anti METEO!

Wednesday, April 14, 2010

Boier Costache are nevoie de ajutorul tau. Spot de senzatie!!!

Cred ca oamenii si-au afurisit la max disponibilitatile intelectuale. Spun asta cu o convingere din ce in ce mai mare, mai ales dupa ce am vazut reclama cu BOIERUL de la interguard. Nu stiu ce au sperat aia ca vor obtine dupa ce au CREAT SPOTUL de fatza. Cumva, daca as fi boier, 100% as apela la ei sa-mi protejeze caleasca, Asta mai ales in cazul in care as avea un slugarnic nerusinat, pus pe furaciuni si cu legaturi STRONG la el in sat. Cum sa dai bani pentru o mizerie ca asta?

Bai Boier Costache, ce-a fost in capul tau, ba? Pun pariu ca te-a lamurit indemnul din final cu "ITG va asigura casa, masina, familia.,..si, NU IN ULTIMUL RAND, DUMNEAVOASTRA" :))) Romania, TE IUBESC!

Tuesday, April 13, 2010

Trup si suflet pentru culori ;)

Aseara am fost la meci, nimic neobisnuit pentru viata mea plictisitoare. Clar, a fost highlight-ul saptamanii, desi asta noua e inca-ntr-o marti. Am observat ca nu mai pot sa fiu nici macar ultras, sunt un papagal depersonalizat pe care il enerveaza tot ce se intampla in jur.

Concret
Cred ca e ceva gresit la mine pentru ca nu prea mai pot sa primesc feelingul tribunei.

Ce-nseamna asta? Iata!. (o spun ca si cum am un mare lucru de enuntat, so be careful).
Mi-a parut rau ca unii pubertezi esuati au ajuns sa-l transforme pe prostul de gigi intr-un personaj simpatic. Fara orientare in strigate, dar aproximativ inventivi cand vine vorba de rime, astia au dat-o in lamentari anti ros-albastre pe toata durata meciului. Papagali. Mai mult, aia cu ora de venit acasa dintre ei, au si plecat pe la pauza, dupa ce deja intarziasera cateva minute. Probabil ca si-au gasit calculatoarele fara tastaturi sau mouse, ori cu netul lipsa din spatele unitatii centrale. Parintii sunt aia rebelii, in cazul lor.

Eu am stat pana la final, desi m-a sunat si pe mine mama in timpul meciului sa ma-ntrebe ce fac. :)

Am ajuns la concluzia ca suporterii Stelei sunt cei mai prosti, din pacate. Fac studiul asta mult mai fundamentat decat orice analiza cumulata a cercetatorilor anglo-saxoni din toate timpurile si realizez pe etapa jucata cu porti deschise ce trece ca da, NOI SUNTEM CEI MAI PROSTI. Stadionul e plin de tensiune ante-conflict si cei alaturi de care imparti doua ore din ziua ta au in aproape aceeasi masura cat cfr-ul sanse la titlu, aka mult peste 80%, fetze de arest preventiv.

This is Steaua! Enjoy!
PS1: asta cu sansele la titlu e de amuzament. Nu pentru ca n-o sa-l ia CFR, ci pentru ca e absolut tampit sa vorbesti vreodata-n procente. E o idiotenie mai mare decat crearea CFR-ului in sine, demult, in 1907.