Saturday, January 3, 2009

Ajuta-ma sa-mi aleg un motto pentru 2009! :)


Deşi sună a campanie umanitară, nu am de gând să vă las să-mi faceţi sugestii. :) Mâine voi pleca din nou de-acasă pentru a mă lua la trîntă cu marele oraş, lucru pe care-l privesc de fiecare dată cu aceiaşi ochi în ciuda faptului că de 3 ani se abate sistematic prin viaţa mea. Nu am neapărat chef de asta, e mereu la fel, iar impactul cu repetabilitatea mă face să fiu prostuţ. Mereu mi-a plăcut să fiu blînd cu mine. :)
Deja ştiu tot, VISEZ pînă şi orele la care mă voi da jos din tren, ştiu că o să plîng după 93 şi că o să-mi fie frig pentru că sunt incapabil să-mi pun fularul cum trebuie sau să mă închei la geacă asemenea unui om normal.

O să stau în picioare în troleibuz pentru că o să trebuiască să-mi sprijin genţile, şi după vreo 45 de minute o să păşesc în scara blocului pe care n-o s-o pot numi vreodată CASĂ. Nu sună tocmai a VIS, nu e nici măcar o previziune, ci un fel de jurnal al dimineţii de luni. Urmează despachetatul, sentimentul de vinovăţie faţă de eforturile mamei şi ideea genială cu somnul. O să mă culc, n-o să VISEZ, dar vă veţi da seama mai tîrziu de ce. La un moment dat mă va chema telefonul şi voi ceda presiunii pleoapelor care o să-mi ceară să se deschidă. Cred că s-a făcut deja două. Mi-am luat şampon Dalin ca să nu mă usture ochii, aşa că o să mă bucur să-l folosesc. Acum am ocazia.

Chiar dacă nu e elveţian, cesul telefonului meu reparat nu se prea înşeală. Îmi vin multe chestii în cap, nu au răbdare să le scriu pe ceva şi pleacă hlizindu-se la mine. E 4 jumate şi nu mai are rost să mă chinui să fiu serios. Sînt "de seară", aşa că fug după un loc la geam în 368. Nu sună tocmai a viaţă, probabil nici a vis :). Totuşi, cred că o fi parte din vreunul. De-aia mă aflu aici.

So, în 2009, nu-mi propun decît să fiu interpretul propriilor mele vise, aşa cum am furat eu sloganul de aici. Acum probabil trebuie să fac un sondaj cu întrebarea "Va reuşi Emi? :O" :)

10 comments:

Anonymous said...

Reusesti Emi! Am incredere in tine
:)

Anonymous said...

Vei reusi,Emi pt ca esti perseverent,ambitios ,riguros ,stii sa-i asculti pe altii si esti sensibil la necazurile altora.Si mai ai o mare calitate;STII SA ADUCI BUCURIE IN SUFLETUL OAMENILOR(si de cele mai multe ori gestul tau ramane anonim)Esti ..(.dar nu in ultimul rand )credincios si Dumnezeu te va ajuta....Dar cea mai mare calitate a ta ramane simtul umorului,optimismul tau

Anonymous said...

Nice post. Mi-a placut ! ;)

Anonymous said...

carpe diem?

Anonymous said...

doar dacă îţi vei dori mai mult victoria

Emi said...

:) multumesc fanilor si promit ca atunci cand galeria imi va propune sa pup steagul, n-o sa ezit!

Anonymous said...

i-a placut lu bogdanel ba ! esti nebun ?

Anonymous said...

De ce oare ma regasesc un picut un picut in ceea ce ai scris?:-/...Tu stii foarte bine parerile mele in ceea ce te priveste,So nu mai are rost sa le scriu aici!:)Si da...VEI REUSI!!Anonymous te cunoaste bine si a spus numai adevaruri!!

Anonymous said...

Aceasta tema este pur si simplu fara pereche:), este foarte interesant pentru mine:P Bravo !! vreau sa mai vad in continuare discutii pe tema asta!

Anonymous said...

[b]Party Poker Spring Bonus Code ! USE CODE: pibonus325 on your first deposit and get free 325 euros![/b]

Besides the big bonus, will also be eligible to play in an exclusive private monthly $ 6000 Freeroll!
These freerolls are open to anyone who has signed for Party Poker Poker and play with some points at least 100 games in the previous calendar month.
The freeroll will be held monthly on the 3rd Saturday at 3 pm EST.
This means that if he wins 100th match points in November, having the opportunity to play in the $ 6000 freeroll held December 3 Saturday.
The freeroll will be available each month – indefinitely. This is a great value for all players Poker-infos.com Party Poker.